joi , 12 decembrie 2019 12:07 am
Iasi booked.net
-1°C

CIVICA împlinește mâine 5 ani: cum s-a implicat asociația și ce proiecte a derulat

Asociația CIVICA aniversează mâine 5 ani de la înființare. Prima acțiune cu care organizația neguvernamentală s-a remarcat a fost mișcarea „Iașul iubește teii!”, mișcare care a provocat replantarea teilor pe pietonalul Ștefan cel Mare.

De-a lungul anilor, reprezentații asociației au avut numeroase intervenții pe teme de interes public, inclusiv proiecte urbanistice, cea mai recentă dintre acestea fiind în contextul planului de extindere a Palas.

Un alt exemplu este implicarea în determinarea Primăriei de a renunța la un schimb de terenuri care ar fi dus la dezafectarea parcului din fața fostului sediu UPA, actuala clădire Leon.

„Joi, 5 decembrie 2019, asociația CIVICA împlinește 5 ani, perioadă în care ne-am bucurat alături de voi de multe experiențe frumoase, precum și de provocări, însă mai ales de activități care vrem să credem că au contribuit la un oraș mai prietenos cu oamenii și din care ne-am luat împreună multe învățăminte importante”, se arată în newsletter-ul lunar al asociației.

CIVICA a lansat anii trecuți și o platformă de monitorizare a activității consilierilor locali (NeReprezinta.ro), un proiect în premieră pentru Iași, informează apix.ro.

Alte proiecte și activități derulate de asociație: ABCivicCetățenii conducOrașe pentru oameniTransparentizareAnalize și monitorizăriAsistență comunitară. Consultă AICI raportul activității asociației pentru perioada 2014 – 2018.

Un alt proiect care a avut o finalitate concretă a vizat includerea Iașului în „Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă” existent la nivel global, Iașul fiind singurul oraș din țară acceptat (au mai participat atunci Clujul și Timișoara). Unul dintre efecte constă în implementarea mai multor activități pe parcursul a trei ani care să ducă la o transparentizare mai mare a Primăriei prin publicarea de informații și desfășurarea de proiecte care să implice cetățenii.

Mai multe despre activitatea CIVICA și proiectele derulate puteți afla consultând site-ul Asociației.

La mulți ani, CIVICA!

Recomandări

UTI îi cere Primăriei plata facturii la „semafoarele inteligente”

Municipalitatea ieșeană este obligată să achite peste un milion de euro către UTI Group, companie care a realizat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *