CFR a anulat contractul cu firma care organiza petrecerea cu lăutari în Trenul Regal

Date:

CFR Călători a anunțat, luni, că a decis să reziliere contractul cu firma care a organizat petrecerea cu lăutari care urma să aibă loc pe 1 decembrie în Trenul Regal.

„CFR Călători nu are nicio implicație sau vreo contribuție în organizarea evenimentului din tren, în timpul circulației Trenului Regal al Societății Feroviare de Turism – SFT CFR SA.

CFR Călători poate realiza la cerere, contra cost, prestații comerciale folosind personalul și materialul rulant propriu sau al beneficiarului.

În acest sens, CFR Călători a primit o solicitare de prestări servicii pentru asigurarea remorcării și a personalului tehnic în vederea circulației garniturii Trenului Regal, pe ruta București-Sinaia și retur. Beneficiarul, odată cu solicitarea, a prezentat toate avizele tehnice de circulație ale trenului, emise de organele abilitate”, a transmis CFR Călători.

Totuși, CFR a precizat că a notificat Beneficiarul, conform clauzelor contractuale, asupra denunțării unilaterale a contractului.

Amintim că pentru 1 decembrie era organizată o petrecere cu lăutari, la care urma să participe 80 de oameni care au plătit câte 500 de euro pentru bilet. Imediat Casa Regală a reacționat prin vocea purtătorului de cuvânt.

„Cu Trenul Regal au călătorit patru generații ale familiei regale. Începând cu 2008, au fost 14 călătorii care au avut legătură cu familia regală. Trenul a condus pe Regele Mihai I și pe Regina-mamă Elena în exil, în zilele de 3-6 ianuarie 1948”, a spus Ion Tucă, directorul Casei Majestății Sale.

 

Sursa: Știrile PRO TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Descoperă Tramvaiul Iepurilă în ediția aniversară de 10 ani

Compania de Transport Public, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași,...

Concert extraordinar susținut de cei 3 Tenori Ieșeni la Palatul Culturii din Iași

Pe 30 mai, începând cu ora 18:30, cei 3...

Un pas mare pentru proiectul Trenului Metropolitan

Joi, 25 aprilie, a fost prezentat conceptul, traseul și...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...