marți , 18 mai 2021 3:43 am
Iasi booked.net
-1°C

Certificat de înmatriculare fals, depistat la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, efectuează cercetări în cazul unui bărbat R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare fals pentru autovehiculul  pe care  îl conducea.

 

În data de 27 martie a.c., în jurul orei 15.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, pentru efectuarea formalităţilor necesare intrării în ţară, cetăţeanul din R. Moldova Ivan C., în vârstă de 33 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule, format dintr-un microbuz marca Mercedes Sprinter și o remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control pentru microbuzul în cauză, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals total.

La cercetări, şoferul mijlocului de transport a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul ca certificatul de înmatriculare nu este autentic.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.

Recomandări

Polițiștii de Frontieră din Galați au descoperit un certificat de căsătorie fals

Polițiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier realizează investigații referitor la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *