luni , 19 aprilie 2021 3:33 pm
Iasi booked.net
-1°C

Cercetătorii de la Cuza au descoperit o nouă cale de atac a SARS-CoV-2

Rezultatele cercetătorilor Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi privind o nouă cale de atac a virusului SARS-CoV-2 au fost publicate într-un prestigios jurnal ştiinţific din SUA.

Potrivit site-ului UAIC, rezultatele ştiinţifice obţinute de o echipă de cercetători din cadrul Facultăţii de Fizică, în colaborare cu parteneri din Coreea de Sud, privind descoperirea unui nou mecanism de distrugere celulară generat de virusul SARS-CoV-2, au fost validate de comunitatea ştiinţifică internaţională prin publicarea recentă într-un jurnal ştiinţific de top al American Chemical Society din Statele Unite ale Americii.

Autorii articolului „Non Receptor Mediated Lipid Membrane Permeabilization by the SARS-CoV-2 Spike Protein S1 Subunit”, publicat în „ACS Appliend Materials & Interfaces”, sunt Alina Asandei, Loredana Mereuţă, Irina Şchiopul, Jonggwan Park, Chang Ho Seo, Yoonkyung Park şi Tudor Luchian.

Cercetătorii au descoperit o cale nouă de atac folosită de virusul SARS-CoV-2 asupra celulelor-ţintă, şi anume destabilizarea mecanică şi permeabilizarea membranelor lipidice celulare.

„Rezultatele prezentate demonstrează că proteinele spike S1 din structura SARS-CoV-2, esenţiale pentru interacţiunea iniţială a virusului cu celulele-ţintă la nivelul receptorilor angiotensin-converting enzyme 2 (ACE2), pot distruge membranele lipidice şi în absenţa respectivelor proteine receptor. Cu alte cuvinte, proteinele spike S1 induc şi un efect de lizare membranară asociat de obicei peptidelor citotoxice. Considerăm că aceste descoperiri sunt utile tuturor celor implicaţi, mai ales medicilor şi cercetătorilor, întrucât demonstrăm o nouă cale de infectivitate asociată SAR-CoV-2. Astfel, orice tratament administrat ulterior infectării ar trebui să ţină seama şi de această nouă cale de manifestare a patogenezei COVID-19”, a declarat prof.univ.dr Tudor Luchian, coordonatorul grupului de cercetare de la UAIC.

Recomandări

Irina-Mălina STRUGARU, studentă la Facultatea de Fizică, va reprezenta UAIC la finala națională FameLab

Irina-Mălina STRUGARU, studentă în anul al III-lea la Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *