Cel mai nou proiect al Ateneului Național din Iași, intitulat Conferințe la Ateneu, începe din 12 Mai 2024, de la ora 18.00, la Sala Unirii

Date:

Prima conferință, cu titlul Noi și ceilalți – națiune, Europa, creștinism, are ca invitați două mari personalități ale spațiului cultural românesc, Teodor Baconschi și Adrian Papahagi.

Prin acest demers se dorește aducerea în fața publicului nume marcante ale culturii românești, care să conferențieze sau să dezbată alături de un alt invitat, tematici și subiecte ce țin de realitatea imediată din perspectivă materială și spirituală. Ideea proiectului pleacă de la o nevoie firească de a ține pulsul educațional ridicat în cetatea Iașului.

Nu putem concepe dezideratul de Iași-capitală culturală fără un flux constant de artiști, oameni de știință, cercetători, intelectuali deopotrivă, care să pună înaintea publicului, teme de interes pentru o societate în permanentă aspirație către o evoluție culturală”, a declarat managerul Gheorghiță Rusu-Persic.

Temele ce vor fi abordate vor fi de larg interes, întrucât vor acoperi cât mai multe subiecte din domenii diverse. Astfel, vom asigura lunar sau poate chiar mai des, în funcție de cererea publicului, câte o conferință de cea mai înaltă calitate.

Întâlnirea se va încheia cu o sesiune interactivă dintre invitați și public, printr-o serie de întrebări și răspunsuri.

Pentru a descoperi evenimentele organizate de Ateneul Național din Iași, accesați site-ul oficial https://www.ateneuiasi.ro/ sau pe pagina oficială de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Consiliul Județean Iași solicită preluarea proiectului Variantei de Ocolire Podu Iloaiei

Președintele CJ Iași, Costel Alexe, s-a întâlnit, astăzi, cu...

Alegerea slotului potrivit – cheia unei experiențe pozitive la cazinou

Vizita la un cazinou, fie el online sau tradițional,...

Primăria Iași vă invită să participați la cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional „Poezia la Iași”

Primăria Municipiului Iași, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi”...

Sală de sport nouă la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”

Primarul Mihai Chirica a semnat ordinul de începere a...