În perioada 20-24 septembrie 2023, Arhiepiscopia Iașilor organizează cea de-a șasea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină (IBMF) de la Iași.
Noutățile din acest an sunt reprezentate de organizarea unui concert solistic cu invitați din Grecia, Liban și România în Catedrala Mitropolitană din Iași și organizarea unui concert inedit intitulat Dimitrie Cantemir în sonorități moderne la Grădina Publică Palas. Alături de acestea, festivalul își propune să continue seria atelierelor dedicate iubitorilor de muzică psaltică cu două manifestări deosebite: un atelier de muzică psaltică cu tema Stilul calofonic de la tehnică la interpretare (avându-l ca invitat pe Dimitrios Galanis) și un atelier despre imnografie cu titlul Imnografia – sau despre Dumnezeu prin poezie (în cadrul căruia vor susține prezentări prof. univ. dr. Maria Alexandru, diac. Cornel Coman, Theodhor Peci, Richard Barrett și lect. univ. dr. Adrian Sîrbu).
Locațiile evenimentelor sunt: Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, Catedrala Mitropolitană, Sala „Iustin Moisescu” – Complexul Mitropolitan, Casa de Cultură a Studenților și Grădina Publică Palas.
Mai multe detalii despre programul și invitații acestei ediții pot fi aflate accesând site-ul www.ibmf.ro, pagina de Facebook https://www.facebook.com/IasiByzantine și cea de Instagram https://www.instagram.com/iasi.byzantine/.
Sursa: doxologia.ro