Cel mai mare buget din ultimii 30 de ani, adoptat fără voturile PNL

Date:

După patru ore de dezbateri, consilierii judeţeni de Iaşi au adoptat bugetul pe 2020, cel mai mare din ultimii 30 de ani, suma ridicându-se la 1,47 miliarde de lei.

Consilierii liberali s-au abţinut de la votarea bugetului pe motiv că acesta este disproporţionat şi sumele pentru investiţii sunt foarte mici.

Preşedintele consilierilor PNL, Romeo Vatră, a precizat că liberalii doresc alocarea de fonduri pentru modernizarea ultimelor cinci tronsoane de drumuri judeţene, dar și pentru dezvoltarea parcurilor industriale.

În replică, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa a menționat că pentru drumurile judeţene sunt alocate fonduri pentru modernizarea a 320 de kilometri spre deosebire de 20 de kilometri cât a fost în mandatul precedent.

Referindu-se la parcurile industriale, președintele CJ Iași, Maricel Popa a mai spus că sunt alocate fonduri pentru mutarea reţelelor de tensiune care împiedică dezvoltarea Parcului Industrial de la Leţcani, iar un alt parc va fi deschis la Holboca.

Bugetul judeţului Iaşi a fost votat de consilierii de la PSD, ALDE, PMP şi UNPR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Astăzi, 19 aprilie, se redeschide Muzeul „Nicolae Gane” din Iași

Vineri, 19 aprilie 2024, începând cu ora 11:00, va...

Operație pe coloană vitală pentru Maria, o fetiță care visează să danseze

Maria este o fetiță de 10 ani veselă, deschisă,...

Cătălin Timofciuc (PNL) susține lărgirea drumului din Capăt CUG. Explică cum se poate face.

Consilierul Județean Cătălin Timofciuc susține într-o postare pe rețelele...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...