Ce urmează după gerul din ultimele zile. Anunțul meteorologilor

0
254

A fost ger năpraznic în multe regiuni ale ţării, cu temperaturi care au ajuns şi la minus 18 grade, în Bucovina. Cercul de frig va slăbi în zilele următoare, spun meteorologii.

Dar, odată cu încălzirea, încep să se adune norii şi apar precipitaţii, adică ne aşteaptă o vreme mohorâtă, cu ploi în nord, vest şi centru, iar la munte vor fi ninsori şi lapoviţă. Şi totuşi, parcă e prea frig, spun oamenii, obişnuiţi, în ultimii ani cu zile de toamnă târzie, cu mai mult soare.

Dimineaţa, la staţia meteo din Botoşani s-au înregistrat minus 17,4 grade, iar la Radauti-Suceava, minus 19 grade.

Chiar şi la sate, unde oamenii sunt obişnuiţi cu frigul, puţini au ieşit din case. S-au îngrijit de animalele din grajd. Cele sălbatice s-au apropiat de case, în căutarea hranei.

În Iaşi erau dimineaţa minus 14 grade. Oraşul, îngheţat, abia se trezea la viaţă. Iar în Bucureşti au fost minus 10 grade azi noapte. Peste zi frigul s-a mai domolit şi părinţii curajoşi au mers cu copiii în parc.

Debutul săptămânii vine cu ceva mai mult soare în Capitală, dar dimineaţa ceașa va persista. Temperaturile vor ajunge ziua la plus 4 grade, iar noaptea, la minus 3 grade. Spre seară cresc şansele de ploaie, aşa că atenţie la poleiul care se va forma peste noapte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.