miercuri , 5 august 2020 11:25 am
Iasi booked.net
-1°C

Câți ieșeni și-au plătit dările la stat până la finalul lunii iunie

Comunicat de presă. La finele lunii iunie 2020, în evidența fiscală a Municipiului Iași se înregistrează un număr total de 609.606 roluri (persoane juridice – 54.377; persoane fizice – 555.229) din care 282.506 roluri active (persoane juridice – 14.617; persoane fizice – 267.889).

Rolurile active sunt rolurile care au matricole (bunuri sau înscrisuri) care nasc creanțe bugetare, respectiv obligații de plată ale contribuabililor către bugetul local.

Situația comparativă a numărului contribuabililor care au făcut plăți (parțiale sau integrale a sumelor datorate) și a bonificațiilor acordate la data de 30 iunie 2020, respectiv 30 iunie 2019, se prezintă ca în primul tabel atașat.

Situația numărului contribuabililor care au făcut plăti se va modifica după operarea în programul informatic a tuturor sumelor care se vor încasa în perioadă următoare dacă acestea au fost virate din conturile contribuabililor până la sfârșitul lunii iunie 2020, luând în considerare că legea a stabilit ca moment al stingerii data debitării contului plătitorilor.

Referitor la încasările realizate la principalele impozite și taxe locale de la începutul anului și până la 30 iunie 2020, acestea sunt în general mai mici decât cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, cu excepția veniturilor din impozitul / taxa pe clădiri și teren de la persoane juridice și a veniturilor din concesiuni și închirieri. Încasările au scăzut începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 29 / 18.03.2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, a O.U.G. nr. 48 / 2020 și O.U.G. nr. 99 / 2020 prin care activitatea de executare este suspendată în perioada 16 martie 2020 – 25 octombrie 2020, precum și că urmare a anulării programului de lucru cu publicul în perioada 16 martie 2020 – 20 mai 2020. În această perioadă s-a lucrat exclusiv online.

În ceea ce privește încasările în numerar, cât și cu cardul prin POS, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2020 s-au eliberat 188.222 documente de plată, față de 231.636 în aceeași perioada a anului trecut (o scădere cu 18,74%) și s-a încasat la casieriile Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale Iași o sumă de 44.224.397 lei, față de 55.121.383 lei încasată în aceeași perioadă a anului trecut (o scădere cu 19,77%).

În al doilea tabel este o situație a încasărilor la principalele venituri din impozite, concesiuni și amenzi.

În ceea ce privește încasările de mai sus, acestea se raportează la nivelul contului de execuție al bugetului local, astfel că nu sunt evidențiate încasările în numerar din data de 30 iunie 2020 în sumă de 456.870 lei, cât și prin POS, online (e-comerț) și SNEP (Ghiseul.ro) din perioada 27 – 30 iunie 2020 în sumă de 924.864,74 lei, acestea fiind depuse la Trezorerie începând cu ziua de 1 iulie 2020 și se vor regăsi în următoarele conturi de execuție.

Recomandări

Operă pentru îndrăgostiți în Grădina Botanică sâmbătă seara

Opera Națională Română Iași continuă și în această săptămână seria evenimentelor pe care le organizează …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *