Industrie

Hotelurile și restaurantele au avut în iulie încasări mai mici cu 20% față de 2019

Afacerile agențiilor turistice şi a tur-operatorilor au înregistrat o scădere de peste 57% în iulie 2020, comparativ cu aceeași lună de anul trecut. De asemenea, activitatea...

Cum să devii Software Tester și să ai o carieră nouă în IT

În prezent, vedem o mulțime de anunțuri de angajare pentru postul de software tester, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că este...

Reparații și restricții de circulație pe străzile Vasile Lupu și Ciurchi

În perioada 15 - 29 septembrie, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA fac lucrări de reparații, dacă vremea o va permite, pe...

Curse speciale pentru elevi și preșcolari, începând de mâine

Incepând cu data de 14 septembrie, Compania de Transport Public (CTP) Iași reintroduce cursele speciale pentru elevi și preșcolari. Acestea vor circula pe următoarele...

Au fost aprobate stimulente financiare pentru personalul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași

În cadrul ședinței de îndată desfășurată on-line, consilierii județeni au aprobat astăzi acordarea unor stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute...

Popular

Subscribe

spot_imgspot_img