Spiritualitate

Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi

În acest an, Zilele Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu" stau sub semnul celor 180 de ani de evoluţie neîntreruptă a acestei instituţii de cultură....

Programul Cinematografului Ateneu în perioada 6 – 10 noiembrie 2019

Jurnalul familiei –escu, cel mai nou documentar al regizorului Șerban Georgescu, va rula pe 6 noiembrie 2019. Filmul propune o călătorie hilară, nu doar...

Șase spectacole de teatru vor fi jucate, săptămâna aceasta, pe scena Ateneului Național din Iași

Programul spectacolelor de la Ateneul Național din Iași continuă cu piese de teatru remarcabile, pe înțelesul tuturor. Actorii vor interpreta roluri din spectacolele „O...

Târgul de Crăciun se deschide în 15 noiembrie. Sibiul, împodobit pentru sărbătorile de iarnă, la 25 de grade

Ca de obicei, Crăciunul vine mai devreme la Sibiu. Anul acesta, Târgul de Crăciun va fi deschis în 15 noiembrie, la ora 19, evenimentul...

Memorialul Regal de la Iași va fi completat de trei noi sculpturi ale unor personaje simbol

În contextul împlinirii a 100 de ani de la înființarea Societății Ateneului și a 99 de ani de la inaugurare, Ateneul Național din Iași...

Popular

Subscribe

spot_imgspot_img