Câte LIBERE legale au românii de Crăciun și Revelion anul acesta

Date:

Sărbătorile se apropie cu pași repezi și suntem cu toții cu gândul la vacanță. Ne dorim un timp de relaxare, de petrecut cu familia și prietenii, însă trebuie să ținem cont mai întâi de câte zile libere vom avea la dispoziție până la sfârșitul anului.

Iar pentru cei care vor să îşi facă planuri pe termen lung, veştile sunt excelente: în anul 2023 vom avea 15 zile libere de la stat, dintre care doar trei pică în weekend, față de şase, câte au fost în 2022.

De altfel, românii s-ar putea bucura de două zile libere în plus începând cu anul viitor. La fel ca în cazul altor zile libere stabilite de guvernanți, acestea sunt acordate cu ocazia unor sărbători religioase: Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie).

Zile libere Crăciun 2022

Anul acesta, Crăciunul – sărbătoare cu dată fixă, pe 25 decembrie – pică într-o zi de weekend. A

stfel, Ajunul Crăciunului va fi sâmbătă, iar dimineaţa când copiii găsesc sub brad darurile lui Moş Crăciun, duminică.

În România, cu această ocazie sunt libere de la stat prima şi a doua zi de Crăciun, mai exact datele de 25 decembrie şi 26 decembrie.

Zile libere Revelion 2023

La o săptămână după Crăciun, românii se pregătesc pentru noaptea de Revelion: se lasă cu petreceri, pahare ciocnite şi focuri de artificii.

Iar cu ocazia Anului Nou, primele zile din 2023 sunt considerate sărbători legale de către stat.

Astfel, pe 1 ianuarie (duminică) şi pe 2 ianuarie (luni) nu se lucrează.

Sărbători legale 2023. Zile libere în 2023:

  • 1 ianuarie, 2 ianuarie
  • 24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
  • 14 aprilie — Vinerea Mare
  • 16 -17 aprilie — Paște ortodox 2023
  • 1 mai — Ziua Muncii
  • 1 iunie — Ziua Copilului
  • 4 iunie (duminică) – Rusalii, 5 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii
  • 15 august — Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie — Sfântul Andrei
  • 1 decembrie — Ziua Națională a României
  • 25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Vremea, din nou la extreme! Ce se întâmplă cu temperaturile în zilele următoare

Temperaturile vor varia foarte mult în perioada următoare, au...

Un consilier județean ia de guler UE! Cătălin TIMOFCIUC: “Multiculturalismul a eșuat!”

Consilierul județean Cătălin Timofciuc a distribuit pe rețelele sociale...

Mobilizare impresionantă a ieșenilor în cadrul campaniei „Avem același sânge”

Peste 200 de persoane au răspuns apelului la solidaritate...