duminică , 24 martie 2019
Iasi booked.net
-1°C

Carte de identitate falsă, descoperită la controlul de frontier de la Albița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit, asupra unei tinere din R. Moldova, o carte de identitate falsă, ce urma să fie folosită în Italia.

În data de 28 august a.c., în jurul orei 18.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-au prezentat pentru a intra în ţară, pasageri într-un autoturism marca Toyota, Ana S. și tatăl său Gheorghe S., ambii cetățeni din R. Moldova, în vârsta de 20 de ani, respectiv 48 de ani.

În baza unei analize de risc pe linia migrației ilegale, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra persoanelor, în urma căruia a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, asupra tinerei, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimată fotografia lui Gheorghe S.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au stabilit că documentul în cauză este fals total.

Cu privire la cele constatate, Ana S. a declarat că, la rugămintea tatălui, a procurat respectivul document de la un conațional, ale cărui date nu le cunoaște, contra sumei de 200 euro. Aceasta a mai declarat că documentul urma să fie folosit în Italia de Gheorghe S. pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Recomandări

S-a dus la poliţie mama bebeluşului, găsit mort în casă de o vecină la Roma

S-a dus la poliţie mama bebeluşului român de două luni găsit mort în casă, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *