Care sunt condițiile pentru cele 500 de posturi dedicate cadrelor didactice

0
207
Concursul pentru angajarea cadrelor didactice pe cele 500 de posturi care vor fi vacantate în acest an școlar va consta într-o probă scrisă pe care dascălii le vor susține la școala respectivă, cu subiecte elaborate tot de reprezentanții unităților de învățământ.
Ministerul Educației a anunțat recent că vor fi scoase la concurs 500 de posturi în învățământul preuniversitar, în contextul pandemiei de COVID-19, iar luni au fost publicate condițiile pentru ocuparea acestor posturi. Concursurile constau într-o probă scrisă.
Proba scrisă se susţine pe baza subiectelor elaborate de comisia de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor scrise, constituită la nivelul unităţii de învăţământ/consorţiului şcolar/grupului de unităţi de învăţământ care s-au asociat temporar, în concordanţă cu programele specifice pentru concurs în vigoare, şi se evaluează prin note de la 10 la 1.
Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului şcolar în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv sau în unităţi de învăţământ având clase/grupe cu predare în limbile minorităţilor sau în altă limbă decât aceea în care candidaţii şi-au efectuat studiile, candidaţii susţin şi o probă orală de cunoaştere a limbii în care urmează să se facă predarea, evaluată prin calificative „Admis/Respins”, prevede ordinului ministrului Educaţiei.
Fac excepţie candidaţii care susţin proba scrisă specifică pentru ocuparea unui post de educatoare/învăţător/profesor pentru învăţământ preşcolar/profesor pentru învăţământ primar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.