Un proiect ambițios propus de Comuna Miroslava ar putea beneficia de finanțare în exercițiul financiar european 2028-2034. Intitulată „Campusul Educațional Internațional Miroslava – România-Republica Moldova”, inițiativa a fost prezentată joi, 9 iulie 2026, la Soroca, în cadrul Ședinței Regionale a Nordului. Evenimentul a fost organizat de CAPDR – Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale, în contextul pregătirii portofoliului de proiecte pentru Programul de Interconectare Sustenabilă România-Moldova 2028-2034.
În acest context, reprezentanții Primăriei Comunei Miroslava au prezentat viziunea unui campus educațional modern, conceput ca un pol regional dedicat educației, inovării, culturii și cooperării dintre cele două state. Proiectul urmărește crearea unui ecosistem de învățare și dezvoltare, structurat în șase centre de excelență, axate pe educație și competențe digitale, cooperare instituțională și leadership public, inovare și antreprenoriat, promovarea patrimoniului comun, dezvoltare durabilă și reziliență comunitară, precum și o zonă rezidențială și de agrement destinată taberelor, mobilităților internaționale și schimburilor de experiență.
Investiția urmărește transformarea Miroslavei într-un pol regional al cooperării dintre România și Republica Moldova, capabil să atragă proiecte europene și să contribuie la dezvoltarea capitalului uman și la consolidarea parteneriatelor dintre cele două state. Propunerea a fost apreciată de participanții la reuniune și a fost inclusă în lista proiectelor asumate la nivel regional.


