Camion cu uşi, oprit la graniţă. Ce s-a întâmplat (FOTO)

0
286

Polițiștii de frontieră vasluieni au descoperit 3.900 de pachete de ţigări ascunse în interiorul a opt uşi din pal, în scopul comercializării lor pe piața neagră de desfacere din Italia.

În data de 17 aprilie a.c, în jurul orei 10.30, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui au executat o acțiune punctuală în zona de competenţă, în cadrul căreia au oprit în trafic, în localitatea Creţeşti, un microbuz înmatriculat în Bulgaria, condus de un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 35 de ani, însoțit de un tânăr din R. Moldova, în vârstă de 22 de ani. În microbuz se aflau mai multe colete, printre care şi opt uşi din pal.

Existând suspiciuni cu privire la mărfurile transportate, cele două persoane şi mijlocul de transport au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui, din municipiul Huşi, pentru efectuarea unui control amănunţit.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, colegii noştri au descoperit ascunse în interiorul celor opt uşi din pal, 3.900 pachete de ţigări, de diferite mărci, cu timbru de acciză R Moldova. Cei doi bărbaţi au declarat că intenţionau să comercializeze ţigările pe piaţa neagră de desfacere din Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.