miercuri , 19 decembrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Bulgaria ar putea intra înaintea noastră în Schengen

Ieşită mult mai bine decât România la ultimul raport MCV, Bulgaria ar putea intra înaintea ţării noastre în Schengen.

Bulgaria va face parte din Schengen cu frontierele aeriene la începutul anului viitor, a declarat liderul europarlamentarilor din PPE şi principalul candidat pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, la o întâlnire cu liderul Grupului Parlamentar al GERB şi vicepreşedinte al acestui partid, Ţvetan Ţvetanov, transmite publicaţia bulgară 24 Chasa, preluată de G4Media.

Weber şi Ţvetanov au dezbătut, la Bruxelles, aşteptata aderare a Bulgariei la Schengen cu frontierele aeriene, începând din 2019, situaţia politică în Europa şi aşteptatele provocări din campania pentru zona euro, în anul viitor. În acel context, Weber şi-a exprimat susţinerea pentru aderarea Bulgariei la Schengen pe calea aerului, într-un interviu pentru ziarul 24 Chasa, la Helsinki, la câteva minute după ce a câştigat nominalizarea pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, la Congresul PPE din data de 8 noiembrie, în capitala Finlandei.

De asemenea, Manfred Weber a salutat cabinetul lui Boiko Borisov pentru cel mai pozitiv raport de monitorizare al Comisiei Europene.

Reamintim că, pe de altă parte, anul acesta, România a avut cel mai critic raport MCV de la aderarea la Uniunea Europeană, cauzele fiind ofensiva împotriva independenţei justiţiei şi a luptei anticorupţie declanşată de coaliţia PSD-ALDE-UDMR.

 

Sursa: Epoch Times

Recomandări

Anchetă extinsă în Bulgaria privind moartea misterioasă a unei studente franceze

În Bulgaria are loc o anchetă cu privire la moartea unei studente franceze în vârstă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *