Primarul Mihai Chirica a avut o nouă întâlnire cu Grupul de Lucru Local pentru Tehnologia Informației. Pe lângă specialiști IT sau lideri ai companiilor de profil din Iași, au mai fost prezenți profesori ai Facultății de Informatică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, dar și reprezentanți ai echipei care va implementa proiectele incluse în programul „Iași – Capitala Tineretului din România”.
În vederea redactării bugetului Municipiului Iași pe 2019, edilul a prezentat o serie de investiții publice care să susțină sectorul economic, anume modernizări de străzi, dezvoltarea transportului public în comun, modernizarea sistemului de închiriere a bicicletelor prin implementarea conceptului de bike sharing ori instalarea panourilor de afișaj al timpilor de așteptare în stațiile de transport public prin proiectul de e-ticketing. În plus, pentru încurajarea populației în vederea folosirii transportului public în comun, în câteva zile va deveni funcțional accesul gratuit la internet prin Wi Fi în toate unitățile Companiei de Transport Public, anume 116 autobuze și 114 tramvaie.
Propunerile reprezentanților industriei IT pentru administrația publică locală au vizat: organizarea de activități sportive, rezervarea unor unități de transport persoane în regim de taxi pentru mediul de business, identificarea unei echipe de experți care să se ocupe de gestionarea protecției drepturilor de proprietate intelectuală, implicarea firmelor și a angajaților acestora în acțiuni sociale care să vizeze locurile de joacă pentru copii, azilurile pentru bătrâni, unitățile de învățământ, dezvoltarea unei platforme comune de evenimente care au loc în Iași.