miercuri , 20 ianuarie 2021 5:39 am
Iasi booked.net
-1°C

Botoșani: Bărbat ajuns la spital cu un borcan în anus

Un bărbat de 52 de ani din Botoşani a ajuns vedetă printre medici din cauza problemei cu care s-a prezentat la camera de gardă.

După ce anul trecut a avut nevoie de ajutor medical specilizat pentru a i se îndepărta un pahar introdus în anus, acum aceştia trebuie să intervină din nou. Bărbatul s-a prezentat la spital cu sângerări abundente după ce şi-aintrodus în anus un borcan.

Este vorba de un pacient cu un corp străin anal şi rectal. Un borcan de sticlă”, a spus un asistent din cadrul UPU-SMURD, potrivit monitorulbt.ro. S-a încercat scoaterea obiectului pe aceeaşi cale, însă a fost imposibil, existând pericolul de a se sparge în interior. Fiind vorba de o zonă puternic vascularizată, era pericolul unei hemoragii masive şi deces. Borcanul, la fel ca şi paharul de anul trecut, era blocat în zona rectului, astfel că s-a intrat chirurgical şi a fost scos prin abdomen, a precizat un medic chirurg de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati”.

Recomandări

Piatra Neamț va avea unitate mobilă de terapie intensivă

La Piatra Neamţ au început lucrările la unitatea mobilă de terapie intensivă din curtea Spitalului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *