joi , 15 noiembrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Bizar: cunoscut și apreciat monah din Neamț, de negăsit de câteva zile. Reprezentanții Bisericii spun că a luat-o razna

Hrisostom Filipescu (33 de ani), egumenul schitului Ţibucani, unul din cei mai apreciaţi monahi din Neamţ, este de negăsit de mai bine de o săptămână, de când a părăsit lăcaşul, lăsând vorbă că pleacă la Bucureşti. Preot, psiholog clinician şi psihoterapeut, autor al unor cărţi de succes, acesta tocmai fusese ridicat în rang de protosinghel pe 26 octombrie.

Dispariţia sa a atras atenţia după ce, pe contul său de Facebook şi cel al schitului, au început să fie postate, într-un ritm alert, mesaje extrem de ciudate: acuzaţii de corupţie la adresa mai marilor BOR şi PSD, amestecate cu clipuri cu BUG Mafia, mesaje cu tentă sexuală ori indicii că preotul ar fi părăsit ţara şi s-ar afla ba la Viena, ba la Paris, ori la Berlin, scrie „Adevărul”.

„Pr. Hrisostom Filipescu a făcut o cădere psihică grea. Este o recidivă. A plecat în Franţa, nu se ştie pe unde. În perioada aceasta a postat pe pagina personala de fb, lucruri care sunt rezultatul acestei căderi“, a fost prima explicaţie oferită pe 1 noiembrie de Visarion Alexa, de la Biserica Sf. Nicolae din Bucureşti, mai arată sursa citată.

Cei mai mulţi dintre comentatorii postărilor consideră că cineva i-ar fi furat telefonul preotului şi cer raportarea conturilor.

Versiunea preotului Alexa  a fost întărită însă de Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care amintește că în urmă cu 7 ani preotul din Neamț a avut o cădere psihică gravă.

Până marţi, 6 noiembrie, la Poliţie nu fusese depusă nicio sesizare privind dispariţia preotului.

 

Sursa: Adevărul

Recomandări

Marinar român dispărut de la bordul unui petrolier, în Oceanul Pacific

Familia unui marinar român a anunţat, la începutul acestei săptămâni, dispariţia acestuia de la bordul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *