Avionul medical care îl transportă pe opozantul rus Aleksei Navalnîi, aflat în comă după o presupusă tentativă de otrăvire, a aterizat sâmbătă dimineața pe aeroportul Tegel din Berlin, potrivit datelor Flightradar24.
Avionul, închiriat de un ONG, a decolat în cursul nopții din orașul Omsk, din Siberia, după lungi și intense negocieri cu autoritățile ruse.
Inițial, medicii au spus că starea pacientului este prea precară și nu voiau să permită transferul lui în Germania, unde urmează să fie tratat la Spitalul de Caritate din Berlin, însă în cele din urmă și-au dat acceptul, după apeluri stăruitoare inclusiv din partea Comisiei Europene.