duminică , 7 martie 2021 11:44 am
Iasi booked.net
-1°C

Avion militar rus, doborât de armata siriana: toți membrii echipajului au murit

Avionul de recunoaştere rus dispărut de pe radare luni seara deasupra Mării Mediterane, în timpul unui atac israelian cu rachete în Siria, a fost doborât de apărarea antiaeriană siriană, a anunţat marţi armata rusă, relatează AFP, citat de News.ro.

Avionul de tip Iliuşin-20 (Il-20) „a fost doborât de un sistem de rachete de tip S-200” aparţinând armatei siriene, iar cei 15 membri ai echipajului care se aflau la bordul aeronavei au fost ucişi, a anunţat Ministerul rus al Apărării citat de agenţiile ruse de ştiri.

Pe de altă parte, tirurile de rachete care au vizat luni seara depozite de muniţie la Latakia, în Siria, pe ţărmul Mării Mediterane, s-au soldat cu doi morţi, a anunţat marţi Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

SOHR nu a fost în măsură să precizeze dacă morţii sunt militari sau combatanţi din cadrul miliţiilor care luptă alături de regimul lui Bashar al-Assad.

„Două cadavre au fost găsite”, a precizat directorul SOHR Rami Abdel Rahman. ”Au fost rănite cel puţin opt persoane, inclusiv şapte militari sirieni”, a precizat el.

La scurt timp după acest atac, Rusia, care a intrat în războiul civil sirian alături de regim, a anunţat că unul dintre avioanele sale, cu 14 militari la bord, a dispărut de pe ecranele radarelor în sector şi a atribuit tirurile de la Latakia Israelului.

Atacurile au vizat „depozite de muniţie” ale Institutului Industriilor Tehnice, la periferia oraşului Latakia, bastionul lui a-Assad, potrivit SOHR.

„Tirurile au fost intense şi au durat aproape o jumătate de oră”, a precizat Rahman.

Televiziunea de stat siriană a difuzat imagini care surpindeau explozii luminoase în aer. O sursă militară siriană, citată de agenţia oficială siriană de presă Sana, a dat asigurări că apărarea antiaeriană a fost declanşată pentru a ”contracara rachete ostile trase dinspre mare”.

Ministerul rus al Apărării a anunţat că unul dintre avioanele sale, cu 14 militari la bord, a dispărut în timpul unui atac aerian efectuat de patru avioane israeliene de tip F-16 vizând infrasturcturi la Latakia. Ministerul a mai anunţat că rachete au fost trase de fregata franceză Auvergne, care naviga în zonă la momentul respectiv.

„Contactul s-a întrerupt cu echipajul unui Il-20 deasupra Mări Mediterane, la 35 de kilometri de coastele siriene, în timp ce se întoarce la baza aeriană de la Hmeimim”, în Siria, a anunţat ministerul rus, precizând că aeronava a dispărut de pe radare luni, la ora locală 23.00 (şi a României).

 

Sursa: Digi24

Recomandări

Uriașa escrocherie a suplimentelor alimentare: milioane de euro din minciuni care împânzesc internetul

O rețea internațională coordonată din Rusia și Ucraina duce o campanie de escrocare în masă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *