Cursa Bologna – Craiova de marţi seara a fost anulată, după ce s-a stabilit că aeronava este cea în care a călătorit italianul infectat cu coronavirus care a vizitat Craiova. Avionul s-a întors gol în România.
Pasagerii care aşteptau să se îmbarce marţi seara de pe aeroportul din Bologna au fost anunţaţi, prin mesaje trimise pe telefoanele lor mobile, că aeronava care trebuia să-i aducă la Craiova este cea în care a călătorit bărbatul de 71 de ani din zona Rimini, confirmat marţi cu coronavirus.
„Avionul a venit la Craiova gol datorită faptului că nu s-a făcut dezinfecţia aeronavei, iar în această aeronavă, acum câteva zile a călătorit acel italian care a fost depistat coronavirus pozitiv. Această aeronavă a mai făcut curse. Astăzi a fost depistat pozitiv italianul şi astăzi a fost oprită aeronava de la zbor. Pasagerii au fost opriţi în Bologna. Echipajul e în regulă. A fost făcut triajul epidemiologic, nu prezintă simptomatologie, nu prezintă nimic suspect”, a declarat medicul Lorena Dijmărescu.


