marți , 30 noiembrie 2021 5:44 pm
Iasi booked.net
-1°C

Ateneul Național din Iași împodobește orașul cu 100 de tei

Proiectul „Adoptă un tei”, inițiat de Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu  Asociația „Mihai Eminescu” din Viena, se apropie de momentul cel mai important pe care îl presupune această campanie, mai precis, plantarea celor 100 de arbori. Evenimentul mult așteptat va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie 2019.

Toate persoanele care doresc să intervină activ, la îmbunătățirea calității vieții din Iași, alături de autoritățile administrativ-teritoriale sunt așteptate în fața Ateneului Național din Iași, sâmbătă, începând cu ora 10.00.

Referitor la spațiile de plantare, propunerile primite au fost centralizate și analizate, iar, în urma discuțiilor cu reprezentanții autorităților locale, am primit aprobare pentru amenajarea traseului Tătărași – Rond Agronomie. Lucrările de amenajare a terenului de plantare vor fi realizate de S.C. Servicii Publice Iaşi S.A.

Sprijinul financiar necesar implementării proiectului „Adoptă un tei” a fost oferit de iubitori ai Iașului, fie ei persoane fizice sau juridice, reprezentanți ai mediului public sau privat de la nivel local, național și internațional.

În acest sens, dorim să mulțumim pentru sprijinul oferit reprezentanților mediului privat local, în special, Agenției Teisa SRL, dar și mass-mediei ieșene, care a promovat inițiativa Ateneului ieșean pe toată durata proiectului.

Ne onorează și apreciem, totodată, implicarea deosebită a Asociației Culturale „Mihai Eminescu” din Viena, reprezentată de doamna Laura Hant, cetățean de onoare al Municipiului Iași, susținător al artei, culturii, meșteșugurilor și tradițiilor românești.

Proiectul „Adoptă un tei” a fost demarat în luna august a anului 2019, în contextul aniversării unui secol de la înființarea instituției.

Recomandări

VIDEO: Un bolid a luat foc în mijlocul străzii, în Copou

Motorul unui bolid de lux a luat foc în această seară în Copou. Șoferul a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *