Astronomii au observat în premieră o galaxie pe cale să moară: când stelele încetează să se mai formeze, o galaxie se stinge.
E drept, procesul va mai dura câteva zeci de milioane de ani din acest moment, însă este pentru prima dată când oamenii de știință surprind un astfel de fenomen, lucru care ar putea furniza o nouă explicație pentru felul în care mor galaxiile, potrivit CNN.
Galaxia se numește ID2299 și este situată la circa 9 miliarde de ani lumină de noi, ceea ce înseamnă că astronomii observă ce se întâmpla când Universul avea „doar” 4,5 miliarde de ani, vârsta lui actuală fiind de aproape 14 miliarde de ani.
Folosind telescopul Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA) din Chile, cercetătorii au determinat că galaxia ID2299 pierde anual gaz echivalând cu 10.000 de Sori, ceea ce diminuează energia necesară formării de noi stele prin eliminarea până acum a aproape jumătate din gazul rece conținut de galaxie.
În același timp, ID2299 formează noi stele la o viteză de sute de ori mai mare decât galaxia noastră Calea Lactee, ceea ce consumă restul gazului din galaxie. Aceste două fenomene combinate vor conduce la moartea galaxiei în câreva zeci de milioane de ani, mai scrie CNN, care citează un studiu publicat recent în Nature Astronomy.