Astăzi va avea loc susținerea examenului scris de titularizare în învățământ

0
244

Examenul de titularizare în învățământ se va desfășura astăzi, începând cu ora 10:00, în săli supravegheate video. Peste 30.000 de profesori s-au înscris la titularizare, concurând pe 4.319 posturi scoase la concurs anul acesta, scriu jurnaliștii de la edupedu.ro.

Profesorii care vor să se angajeze într-o școală pe o perioadă nedeterminată – deci să se titularizeze – trebuie să se prezinte în sălile de examen în intervalul orar 8:00 – 9:00, iar accesul se realizează pe baza buletinului, a pașaportului sau, în mod excepțional, pe baza permisului de conducere sau a cărții de alegător. Profesorii au la dispoziție 4 ore pentru a rezolva subiectele la titularizare.

La examenul de titularizare de astăzi, 17 iulie 2019, Ministerul Educației a scos la concurs 4.319 de posturi, dintre care 3.091 sunt la școli din mediul urban și 1.228 în mediul rural. Numărul candidaților înscriși la titularizare este 30.145, dintre care 4.901 sunt din promoția 2019, potrivit datelor comunicate Edupedu.ro de reprezentanții Ministerului Educației.

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor  candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.