Biserica creştină de pretutindeni îi prăznuieşte, an de an, pe 30 ianuarie, în chip deosebit, pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur, care au strălucit ca nişte luceferi pe bolta cerească a Bisericii.
Şi, pentru că ei s-au dovedit „mari dascăli şi ierarhi”, facultăţile de teologie i-au ales ca patroni şi ocrotitori, precum şi luminători în înţelegerea credinţei creştine.
Despre Sfinţii Trei Ierarhi putem spune că sunt ca trei ferestre prin care creştinătatea a privit spre Hristos şi a primit lumina de la El. Cu cât ne apropiem de ei, cu atât îi cunoaştem mai bine, cu cât le cercetăm viaţa şi opera, cu atât mai mult ne dăm seama de valoarea lor şi de folosul pe care îl putem avea dacă îi luăm ca model de înţelegere şi trăire a vieţii creştine.
Astăzi, cei trei sfinţi sunt prăznuiţi împreună, tocmai pentru a conştientiza valoarea lor proprie şi a tuturor laolaltă, pentru că fiecare dintre ei are ceva specific, dar au şi lucruri comune care îi fac nedespărţiţi.
Astfel, Sf. Grigorie Teologul este simbolul ştiinţei teologice, Sf. Vasile Cel Mare este simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor, iar Sf. Ioan Gură de Aur este simbolul râvnei apostolice prin cuvânt şi faptă, pentru îndreptarea vieţii credincioşilor, după învăţătura lui Iisus Hristos.
Au trăit în secolul IV al erei creştine, secol numit, pe drept cuvânt, „secolul de aur al creştinismului”.
Înzestraţi cu calităţi alese, instruiţi la cele mai înalte şcoli ale timpului, favoriţi la o glorie uşoară şi ursiţi parcă din leagăn la celebritate, cei trei sfinţi au primit jugul lui Hristos cel plin de greutăţi şi suferinţe, dar au avut conştiinţa împăcată că şi-au ales calea cea bună.
Ce tradiții și superstiții respectă creștinii ortodocși pe 30 ianuarie
Cu prilejul zilei de 30 ianuarie, creștinii ortodocși respectă o serie de tradiții și superstiții. Există o tradiție care spune că persoanele ce muncesc în această zi pot să orbească. În această zi mai există superstiția că trebuie să se postească pentru a avea o căsnicie fericită.
De asemenea, fetele necăsătorite fac vrăji pentru a-și visa ursitul. La sate se obișnuiește ca în această zi de sărbătoare să se facă praznice pentru persoanele decedate. Se crede că în ziua în care sunt sărbătoriți Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur trebuie să încolțească grâul care nu a răsărit pe durata toamnei.
În tradiția populară se spune că după 30 ianuarie se schimbă vremea, se încălzește, urmând să vină primăvara. Dacă în ziua în care sunt sărbătoriți Sfinții Trei Ierarhi curg streșinile, primăvara va fi una friguroasă, însă dacă acest lucru nu se întâmplă, înseamnă că urmează o primăvară călduroasă.
Sfinții Trei Ierarhi sunt considerați vindecători de boli, motiv pentru care trebuie să se dea de pomană o lumânare, pentru a avea o viață luminată. În unele zone, Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, sunt ocrotitorii familiilor, iar de aceea, în această zi de sărbătoare, toți ai casei merg la biserică și dau de pomană colivă.


