Aproape 200 de locuințe pentru tinerii ieșeni, construite cu fonduri europene

0
13
Lucrările prevăzute în proiectul cu finanțare europeană de „Construire de locuințe nZEB plus pentru tinerii aflați în situații de risc” continuă în ritm foarte bun!
Proiectul constă în construirea în zona Grădinari – Metalurgie a șapte tronsoane de bloc cu un număr total de 188 de apartamente (98 cu o cameră, 78 cu două camere și 12 cu trei camere). Complexul va avea 199 de locuri de parcare, din care 14 pentru persoane cu dizabilități.
Clădirile au fost finalizate, iar în prezent se lucrează la ultimele finisaje și la sistematizarea zonei.
Clădirile vor fi eficiente din punct de vedere energetic și vor respecta standardele nZEB (Nearly zero-emission building) privind imobilele al căror consum de energie este foarte redus, având o performanță energetică foarte ridicată.
Contractul care prevede atât realizarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică, cât și a lucrărilor de execuție este executat de asocierea Conest SA – Artehnis SRL, pentru o sumă de 74.555.397,62 lei.
Finanțarea proiectului este asigurată prin intermediul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR) – Componenta 10 „Fondul local”. Valoarea proiectului european de construire a ansamblului de blocuri este de 55.959.766,94 lei fără TVA.
Investiția europeană include și 45 de stații de încărcare pentru automobile electrice, cu 90 de puncte de încărcare, în valoare de 5.538.037,50 lei fără TVA.
Valoarea totală a proiectului european este astfel de 61.497.804,44 lei fără TVA, respectiv 73.182.387,28 lei cu TVA, adică aproximativ 14,5 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.