SC Aerostar SA a inaugurat centrul de mentenanță destinat avioanelor civile, primul avion, intrând deja în hangar.

În 2017, SC Aerostar SA a concesionat de la Consiliul Județean, suprafața de 16 000 m.p, pentru o perioadă de 49 de ani, în vederea construirii centrului.

„Ne-am propus să creștem pe piața aviației civile, acum, față de momentul de început, lucrurile s-au schimbat puțin din cauza pandemiei care a afectat profund domeniul dar, suntem încrezători că ne vom atinge obiectivele. Am continuat să investim la Iași în ritmul pe care ni l-am propus de la bun început. Intenționăm să consolidăm și să dezvoltăm centrul pe care îl deschidem acum. Mulțumesc Consiliului Județean Iași care ne-a girat cu încredere și vă spun că vom avea nevoie în continuare de sprijin.”, a afirmat Grigore Filip, directorul general al Aerostar.

Hangarul are suprafața de peste 8300 de mp, fiind construcția pe structură metalică cu cea mai mare deschidere (30 m) construită până acum în țara noastră.


