luni , 29 noiembrie 2021 12:38 am
Iasi booked.net
-1°C

Antibiotice Iasi exportă 40% din producție

Antibiotice Iaşi, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria farmaceutică locală şi principalul producător al substanţei active nistatină la nivel global, a încheiat primele nouă luni cu venituri din vânzări de 242 milioane lei, nivel comparabil cu cel din 2018, şi un profit net de 21,5 milioane lei, cu circa 2% peste perioada similară de anul trecut, arată datele publicate vineri la BVB.

Profitul din exploatare a înregistrat o valoare de 27,58 milioane lei, mai mare cu 11% faţă de primele nouă luni din 2018.

Vânzările din străinătate s-au ridicat la 97 milioane lei, în creştere cu 8,6% faţă de bugetul planificat.

Antibiotice a majorat cu 14% vânzările de nistatită pe piaţa americană şi cu 50% a celor de ampicilină şi nafcilină.

Producătorul român are o reţea de reprezentanţe comerciale în Republica Moldova, Vietnam, Ucraina şi Serbia (Office), aproximativ 50% din valoarea exportului de produse finite realizându-se în aceste teritorii. În perioada ianuarie-septembrie, vânzările pe aceste patru pieţe au înregistrat o creştere cu 32% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2018.

Potrivit companiei de cercetare Cegedim, Antibiotice ocupă locul 19 în piaţa pharma, din punct de vedere al vânzărilor în perioada octombrie 2018 – septembrie 2019, cu un total de 337 milioane lei.  Din punct de vedere al volumului de unităţi vândute, producătorul de la Iaşi ocupă locul 5 în piaţă, cu 31 milioane unităţi, în creştere cu 5%.

Compania controlată de stat are o capitalizare de 334 milioane lei la BVB, iar acţiunile s-au apreciat de la începutul anului cu 2,46%, după tranzacţii de 14 milioane lei.

Sursa: Știrea de Iași

Recomandări

Antibiotice IAȘI a înregistrat o cifră de AFACERI netă în valoare de 247,83 milioane LEI

Datele remise miercuri, 10 noiembrie, de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) arată că Antibiotice Iaşi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *