Anca Boagiu, audiată la DNA în dosarul fostului ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu

0
261

Anca Boagiu, fostul ministru al Transporturilor în guvernul Boc, este audiată joi dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie. Ea este audiată ca martor în dosarul fostului ministru de finanţe, Sebastian Vlădescu.

Potrivit Digi24, Boagiu este audiată că martor în dosarul în care fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, este urmărit penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă În acest dosarul, miercuri, procurorii DNA au au dispus sechestrul pe averile inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 4,5 milioane de euro.

În acest dosar, Vlădescu este acuzat de două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată, într-un dosar privind reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa. În acest caz mai sunt cercetaţi fostul parlamentar Cristian Boureanu, Ionuţ Costea, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, dar şi preşedinte al EximBank, şi Constantin Dascălu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie. Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania C.N. C.F.R.).

Anca Boagiu a fost ministru al Transporturilor (2000) si ministru al Integrarii Europene (2005-2007) . In legislatura 2008-2012, Boagiu a fost senator de Bucuresti din partea PDL, iar din 3 septembrie 2010 a fost ministru al Transporturilor în guvernul condus de Emil Boc.

 

Sursa: Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.