joi , 27 ianuarie 2022 7:41 pm
Iasi booked.net
-1°C

Amenajările specifice Sărbătorilor de IARNĂ se aproprie de final la IAȘI

Aprinderea iluminatului de Sărbători va avea loc, ca de obicei, de Ziua Națională, pe 1 decembrie 2021.

Municipalitatea a cumpărat pentru această iarnă circa 700 de brazi în ghivece, care sunt ornați și amplasați în toate zonele orașului. De asemenea, 14 brazi mari sunt decorați și montați pe pietonalul Ștefan cel Mare, Piața Unirii, Parcul Copou, Parcul Expoziției, Păcurari (Mimoza), Tătărași (Oancea), CUG (Rond vechi), Nicolina (Esplanada I), Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor) și alte puncte de atracție.

În premieră, acestora li se vor adăuga 100 de confecții din lemn, în formă de brad, împodobite cu cetină și ornate cu ghirlande luminoase.

Punctele principale de atracție rămân pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde vor fi montate și două tuneluri din cetină cu instalații luminoase, și Piața Unirii, deasupra căreia este montată o plasă luminoasă. Amenajări specifice de Sărbători vor fi făcute și în principalele ronduri (Podu Roș, Podul de Piatră, Fundație etc.).

Firmele contractate de Primăria Municipiului Iași montează și figurinele și instalațiile electrice de iluminat festiv de-a lungul principalelor artere din zona centrală: pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt (50 de figurine pe stâlpi), strada I. C. Brătianu (11 figurine), strada Gavriil Musicescu (23 de figurine), strada Elena Doamna (14 figurine), bulevardul Carol I (65 de traversări), strada Anastasie Panu (20 de traversări), strada Palat (20 de traversări), strada Sf. Lazăr (20 de figurine), Pasajul Alexandru cel Bun (25 de figurine), Pasajul Nicolina (20 de figurine) și Pasajul Socola (50 de figurine).

În cadrul Târgului de Crăciun, pe pietonalul Ștefan cel Mare au fost montate și ornate în jur de 30 de căsuțe pentru comercianții de produse de sezon.

Recomandări

Municipalitatea continuă activitatea de ÎNCHIRIERE a locurilor de PARCARE de reședință

Prima licitație va avea loc la ora 9.00 și va viza închirierea a trei locuri …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *