joi , 20 ianuarie 2022 8:22 pm
Iasi booked.net
-1°C

Ambasadorul Statului Israel în România a vizitat viitoarea Casă a Muzeelor din Iași

Prezent la Iași, pentru prima dată în calitate de ambasador al Statului Israel în România, E. S. David Saranga a vizitat ieri, sediul fostei Chesturi de Poliție, edificiu în care a funcționat Revista „Viața Românească”, clădire care va deveni viitoarea Casă a Muzeelor.

Aici, pe 29 iunie, cu prilejul comemorării a 79 de ani la Pogromul de la Iaşi – perioadă neagră din istoria celul de-al Doilea Război Mondial, când au fost omorâţi mii de cetăţeni evrei – vor fi inaugurate primele două instituții culturale Muzeul Pogromului și cel al Teatrului Evreiesc.

Ceea ce am văzut astăzi aici este ceva deosebit, vreau să felicit această inițiativă și pe cei care au promovat-o, în special pe președintele Consiliului Județean. Cred că va fi ceva interesant și pentru poporul din Israel, deoarece, mulți dintre cei care trăiesc astăzi acolo fie au locuit cândva în această zonă, fie au avut rude care au făcut parte din istoria care leagă cele două popoare, iar de evenimentele de acum 79 de ani cu toții trebuie să ne aducem aminte și să păstrăm vie flacăra istoriei. Pentru noi, aceste muzee înseamnă foarte mult.”, a spus în timpul vizitei, Excelența Sa David Saranga, ambasadorul Israelului în România.

Viitoarea „Casă a Muzeelor”, construcţie realizată la începutul secolului XX, inclusă în lista monumentelor istorice din 2015, sediul fostei Chesturi de Poliție a fost renovată integral de Consiliul Județean cu fonduri nerambursabile.

Cele două muzee vor fi inaugurate luni, 29 iunie.

Recomandări

Record de VIZITATORI la Casa Muzeelor din IAȘI! În prima lună de la deschidere, 5214 vizitatori au trecut pragul complexului

În prima lună de la deschidere, 5214 vizitatori au trecut pragul complexului muzeal din IAȘI și, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *