duminică , 16 mai 2021 9:40 pm
Iasi booked.net
-1°C

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019. Campania electorală pentru alegerea preşedintelui începe astăzi. Cine sunt cei 14 candidaţi

Campania pentru alegerea preşedintelui începe astăzi. Electoratul are la dispoziţie 14 candidaţi. Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale care vor avea loc în data de 10 noiembrie a început, astăzi, la ora 00.00, şi se va încheia, în data de 9 noiembrie, la orele 7.00, scrie news.ro.

În cursa electorală sunt înscrişi 14 candidaţi. În premieră, românii din străinătate au la dispoziţie 3 zile pentru a vota şi pot vota şi prin corespondenţă. Mai mult de 41.000 de electori au ales această variantă. Plicurile cu opţiunea lor electorală trebuie să ajungă în România până în 7 noiembrie.

Campania electorală are reguli stricte pe care trebuie să le respecte candidaţii, precum şi partidele care i-au propus.

Toţi competitorii electorali au fost obligaţi de lege să elimine bannerele şi materialele publicitare utilizate în activitatea de promovare până vineri, la ora 24.00, altfel ei vor fi sancţionaţi. În cazul în care aceste materiale vor exista în spaţiul public în campania electorală, se vor putea depune sesizări la birourile electorale judeţene, iar de eliminarea lor se vor ocupa organele de poliţie sau primarii.

În timpul campaniei electorale sunt permise numai afişele cu dimensiunile prevăzute de Legea 334 şi în locurile speciale de afişaj electoral, dispuse prin decizia primarului, alte materiale de propagandă fiind interzise.

Primarii sunt obligaţi ca, până la începerea campaniei electorale, să stabilească, prin dispoziţie, locuri speciale pentru afişajul electoral, în care să amplaseze panouri electorale, ţinând seama de numărul partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri, precum şi al candidaţilor independenţi, relatează romaniatv.ro.

Un afiş electoral nu poate depăşi dimensiunile de 0,5 metri o latură şi 0,3 metri cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 0,4 metri o latură şi 0,25 metri cealaltă latură. Sunt interzise afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat.

Recomandări

Un prinț din Austria a ucis cel mai mare urs din România

Cel mai mare urs din România a fost ucis de un prinț din Austria! Prințul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *