marți , 11 decembrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Agonie și extaz: un român a câștigat 100.000 de euro la loto, la câteva luni după ce și-a pierdut locul de muncă

Un român stabilit în Irlanda a devenit peste noapte cel mai fericit bărbat. După ce în urmă cu doar două luni și-a pierdut locul de muncă, acum a câștigat 100.000 de euro la loto.

 

Potrivit jurnaliștilor de la Stiridiaspora.com, bărbatul de 28 de ani a venit în urmă cu 6 ani în Irlanda pentru a munci.  În urmă cu două luni și-a pierdut locul de muncă, iar viața sa nu părea să o ia pe un drum prea bun. Schimbarea a venit, însă, brusc, după ce a luat un bilet la loto care s-a dovedit a fi cel câștigător. Românul norocos nu a dorit să îi fie făcut public numele deoarece vrea să facă o surpriză de neuitat familiei. În ajunul Crăciunului va așeza în cutii mari de cadou câte un cec de 10.000 de euro pentru fiecare membru al familiei, care se află alături de el, în Irlanda.

„Abia aștept să le văd fețele atunci când vor deschide cutiile în dimineața de Crăciun și vor vedea ce este înăuntru. Nu le voi spune nimic despre câștigul la loto până atunci”, le-a spus el jurnaliștilor.

Românul locuiește în Midlands și și-a cumpărat lozul răzuibil al Loteriei Naționale, ediția de Crăciun, din magazinul Mace din Monard.

Bărbatul plănuiește și o excursie în România după Sărbători, pentru a-și vizita celelalte rude. De asemenea, se gândește să repare casa părintească.

Recomandări

Trei lucruri pe care trebuie să le faci pentru a obține un loc de muncă

Atunci când îți cauți un nou loc de muncă trebuie să știi să ieși în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *