O adolescentă de 14 ani din Bacău a fost atacată de un recidivist, chiar în scara blocului unde locuiește.
Atacul a avut loc când fata se întorcea de la școală. Între parter şi primul etaj, a fost abordată de un bărbat necunoscut, care a început s-o pipăie în zona intimă şi a agresat-o. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere din imobil.
Din fericire, fata a reușit să scape de bărbatul în vârstă de 41 de ani. Acesta a fost prins de polițiști și va fi prezentat procurorilor cu propunere de arest preventiv pentru tentativă de viol.