Școala Gimnazială „George Coșbuc” din Iași implementează în prezent Proiectul de acreditare pentru mobilități în domeniul educației şcolare, nr. referință 2021-1-RO01-KA121-SCH-000018807, desfăşurat în perioada 01.09.2021- 30.11.2022, finanțat de către Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ 2021-2027.
Proiectul din primul an de acreditare cuprinde 2 fluxuri cu activități de mobilitate destinate cadrelor didactice pentru formarea profesională, job shadowing – 4 profesori și curs structurat – 3 profesori, dar și un flux de mobilitate de grup pentru 7 elevi de gimnaziu.
Activitățile de tip job shadowing s-au desfășurat în perioada 04-08 aprilie 2022, în Slovenia, la St. Stanislav’s Institution (şcoala gazdă), la 6 km de Ljubljana. La acest stagiu de formare profesională au participat 4 profesori ai Şcolii Gimnaziale „George Coşbuc” din Iași.
Cadrele didactice participante – prof. înv. primar Nicoleta Dăriescu, prof. înv. primar Petronela Pînzariu, prof. înv. primar Dumitrița Bîrdănaș și prof. biologie Mihaela Dîrdală – au făcut cunoștință cu directorii și o parte din staff-ul școlii, cu care au împărtășit idei profesionale didactice, precum și idei personale culturale. D-na profesor Dăriescu Nicoleta, în calitate de director adjunct, a prezentat informații despre școala noastră și despre sistemul de învățământ din România.
În prima zi de mobilitate în Slovenia profesorii școlii noastre au participat la o prezentare a practicilor utilizate în educarea şi recuperarea copiilor cu nevoi speciale (SEN), în special a copiilor cu autism.
Echipa de profesori ai Școlii Gimnaziale ”George Coșbuc” a asistat, în cadrul activităților de tip job shadowing de la St. Stanislav’s Institution din Slovenia, la lecții de matematică, TIC, biologie, dans, teatru, muzică, arte, ateliere de lucru și activități outdoor desfășurate în spațiile special amenajate din zona școlii. La finalul fiecărei activități a avut loc un dialog constructiv între profesorii români și profesorii sloveni, valorificându-se experiența fiecăruia. De asemenea, școala gazdă a prezentat informații despre curriculum, orar, planuri de lecție, tipuri de activități în care elevii sunt implicați cu familia și comunitatea, tipuri de activități de acceptare a diversității, a diferențelor între oameni (educație incluzivă și interculturalitate), despre caritate și despre cum se urmărește creșterea interesului tuturor elevilor pentru dezvoltare personală și școlară.
Cadrele didactice au avut posibilitatea de a afla și aspecte importante din cultura slovenă prin intermediul vizitelor făcute în centrul istoric al capitalei Sloveniei, Ljubljana.
Stagiul de formare profesională prin activități de tip job shadowing al profesorilor de la Școala Gimnazială ”George Coșbuc” s-a încheiat vineri, 08.04.2022.
Felicitări profesorilor care au reprezentat cu cinste Școala Gimnazială ”George Coșbuc” în Slovenia, în cadrul proiectului Erasmus+.
Alese mulțumiri doamnei director, prof. Momiţă Viorica, și doamnei prof. Coşug Petronela Doina, coordonatorul proiectului, pentru că au organizat aceste mobilități de formare în Slovenia.


