Acţiuni comune a poliţiştilor din Iași, Botoşani şi Suceava. Mai mulți șoferi lăsați fără permis

0
272

Poliţiştii de circulaţie din Botoşani au reţinut, miercuri, 15 permise de conducere, în urma unei acţiuni derulate în comun cu poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţe Judeţene Suceava şi Iaşi.

Potrivit acesteia, acţiunea, la care au participat 50 de poliţişti şi 15 autospeciale cu aparate radar, s-a desfăşurat sub coordonarea Direcţiei Rutiere, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie.

‘Activitatea a fost desfăşurată în sistem integrat, cu participarea poliţiştilor ieşeni şi suceveni şi a avut ca scop identificarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulaţie şi conştientizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun în momentul în care nu respectă aceste norme’, au precizat reprezentații IPJ Botoșani.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 134 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 53.000 lei.

Totodată, au fost reţinute 15 permise de conducere, cele mai multe dintre acestea pentru nerespectarea limitei legale de viteză, şi patru certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.