„Acțiunea Moldova”: a început campania de strângere de semnături pentru construirea autostrăzilor A7 și A8

0
263

Asociaţiile civice care militează pentru construirea autostrăzilor A7 şi A8 au iniţiat campania „Acţiunea Moldova“ de strângere de semnături pentru construirea celor două artere.

Reprezentanţii organizaţiilor „Moldova Vrea Autostradă“ şi „Împreună pentru A8“ au decis să atace altfel problema tergiversării construirii noilor rute.

Iniţiatorii campaniei „Acţiunea Moldova“ fac apel la toţi locuitorii regiunii, dar şi la la toţi românii din ţară şi din diaspora, să se alăture acestei iniţiative pentru a forţa Guvernul să deblocheze construirea celor două autostrăzi cu fondurile nerambursabile oferite de Uniunea Europeană.

Intenţia de a încredinţa realizarea şi, ulterior, administrarea acestor proiecte unor investitori privaţi, în loc de construirea lor cu fonduri nerambursabile puse la dispoziţie de Comisia Europeană, a stârnit nedumeriri la Bruxelles.

Solicitările organizatorilor:

– construirea Autostrăzii A8, Ungheni-Iaşi-Paşcani-Tg. Neamţ-Ditrău-Tg. Mureş, până la 1 Decembrie 2026, cu finalizarea tronsonului Ungheni-Iaşi-Paşcani-Tg. Neamţ până la 1 Decembrie 2024, a segmentului Ditrău-Tg. Mureş până la 1 Decembrie 2025 şi a celui mai dificil, Tg. Neamţ-Ditrău, până la 1 Decembrie 2026, toate pe fonduri europene şi cofinanţare de la bugetul naţional.

– construirea Autostrăzii A7 (şi nu doar „drum expres“), Siret-Suceava-Paşcani-Bacău-Focşani-Buzău-Ploieşti, până la 1 Decembrie 2025, de asemenea cu fonduri europene şi cofinanţare de la bugetul de stat.

– stabilirea unei politici transparente, a unui dialog operaţional între decidenţii politici şi societatea civilă, prin cele două asociaţii civice şi a unei comisii de monitorizare a proiectelor A8 şi A7.

Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, le-a reproşat în mai multe rânduri reprezentanţilor Guvernului că nu au depus în An Centenar niciun proiect de anvergură – precum Autostrada A8, Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş.

 

Sursa: Radio Iași

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.