luni , 18 octombrie 2021 9:41 am
Iasi booked.net
-1°C

ACŢIUNE ÎN CADRUL PROIECTULUI ROADPOL Safety Days

În perioada 16-22 septembrie a.c., la nivel european, se desfășoară operațiunea „Focus on the road”, înscrisă în Programul Operațiunilor Europene 2021 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), al cărei obiectiv principal este reprezentat de combaterea abaterilor la regimul rutier de natură a distrage atenția de la conducere, având în vedere pericolul în care este pusă siguranța deplasării pe drumurile publice.

Totodată, în aceeași perioadă se derulează proiectul ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la trafic cu privire la riscurile la care se expun în situațiile de nerespectare a normelor rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

În acest context, polițiștii Serviciului Rutier Iaşi, Biroului Drumuri Naționale și Europene și cei ai birourilor și formațiunilor rutiere din județ desfășoară acțiuni pentru reducerea numărului accidentelor de circulație și ale consecințelor negative generate de acestea.

Prin activitățile derulate, polițiștii ieşeni urmăresc combaterea efectuării de către conducătorii de vehicule a unor activități de natură a le distrage atenția în timpul condusului, combaterea nerespectării regimului legal de viteză, dar și a conducerii vehiculelor sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, activitățile sunt desfășurate și în colaborare cu reprezentanți din cadrul instituțiilor competente pe linia siguranţei rutiere şi protecţiei mediului înconjurător.

Este de menționat faptul că la nivelul județului Iaşi, în primele 8 luni ale anului curent au fost produse 125 de accidente rutiere grave. Acestea au fost soldate cu decesul a 42 de persoane și rănirea gravă a 102 persoane.

Recomandări:

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:
• Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic!
• Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
• Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
• Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!
• Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
• Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
• Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!

De asemenea nu utilizați telefoanele mobile în timpul conducerii, cu excepția opțiunii ”mâini libere ”!

Recomandări

Acțiuni informativ – preventive în contextul pandemiei de Covid 19

Astăzi, 15 octombrie a.c., polițiștii ieșeni au continuat acțiunile informativ-preventive, în contextul pandemiei de COVID …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *