Două persoane, soţ şi soţie, au fost duse la spital, sâmbătă, 7 decembrie, în urma unei acţiuni de deratizare pe scara unui bloc din Suceava. Potrivit ISU, pe scară sunt 18 apartamente, însă la 15 nu a răspuns nimeni. Nu s-a impus evacuarea locatarilor.
Insecticidul folosit pentru deratizarea scării de bloc din Suceava a fost K-Othrine, un pesticid autorizat, au transmis reprezentanţii ISU, după verificarea tuturor datelor în acest caz.
Potrivit ISU Suceava, după intervenţia în cazul persoanelor afectate de o acţiune de dezinsecţie, pe scara unui bloc din municipiul Suceava, a fost întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la care a fost invitat să participe şi reprezentantul firmei care a făcut dezinsecţia, conform nordestnews.ro.
„Au fost ventilate natural şi artificial casa scărilor, subsolurile şi apartamentul unde locuiau cele două persoane afectate. Dezinsecţia a fost executată de către o firmă specializată şi autorizată, iar insecticidul folosit a fost K-Othrine (pesticid autorizat). După ce s-a stabilit că în zonă nu există niciun pericol, proprietarii au revenit în locuinţe”, a anunţat ISU Suceava.
În cadrul şedinţei s-a menţionat faptul că firma respectivă a fost auditată în cursul acestei săptămâni de către o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai IPJ Suceava, DSP Suceava şi ai DSVSA Suceava, care nu au identificat neconformităţi.


