duminică , 28 noiembrie 2021 11:47 pm
Iasi booked.net
-1°C

Acoperișuri smulse de furtuna din Botoșani

Acoperişurile a două locuinţe din Bozieni, oraşul Săveni, au fost smulse, luni, în timpul unei furtuni care a afectat localitatea, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Dorina Lupu.

În satul Bozieni din oraşul Săveni, vântul puternic a desprins acoperişurile a două case. La una dintre clădiri a fost afectat şi unul dintre pereţi. Totodată, trei copaci au fost doborâţi de vânt şi au căzut pe cabluri tv şi pe partea carosabilă. Pentru înlăturarea efectelor intervin pompierii militari de la Garda de Intervenţie Săveni şi pompierii voluntari din oraş‘, a afirmat Lupu.

În intervalul orar 16.45 – 18.00, peste 30 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Botoşani au fost sub incidenţa a două avertizări nowcasting Cod roşu de vijelii.

Au fost prognozate vijelii puternice cu rafale de peste 90-100 km/h, averse cumulând peste 35 l/mp, izolat grindină, frecvente descărcări electrice.

Recomandări

Acuzat că ar fi comis un jaf organizat pe teritoriul Olandei, reţinut de poliţişti

Un bărbat de 36 de ani acuzat de jaf organizat sau armat pe teritoriul Olandei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *