A primit ce a dat la alții: casa lui Florin Iordache, vandalizată de protestatari (VIDEO)

0
281
Foto: Andreea Ram Micu

Câţiva protestatari au mers acasă la fostul ministru Florin Iordache, artizanul OUG 13, şi i-au vandalizat vila. Mai mult, pesedistul şi-a lovit maşina când a dat să plece.

Revoltaţi de gestul obscen făcut în Parlament, câţiva protestatari, printre care celebrul Marian Ceauşescu, i-au făcut o vizită acasă fostului ministru al Justiţiei, Florin Iordache. Mălin Bot a transmis live evenimentul pe contul său de Youtube.

Cetăţenii au lipit pe uşa garajului vilei lui Iordache hârtii cu mesaje care conţineau acelaşi gest obscen pe care l-a arătat el în plen – degetul mijlociu.

În acelaşi timp, i-au sunat la poartă şi şi-au strigat nemulţumirile.

Mai mult, pe poarta de la intrare au scris „M**E” şi i-au umplut gardul cu semne obscene. De asemenea, pe uşa garajului au scris „Demisia”.

Foto: Mălin Bot

Întrebat de Mălin Bot de ce a decis să-i vandalizeze casa, Marian Ceauşescu a replicat: „E un om politic care îşi bate joc de un popor, care arată acele semne obscene în loc să apere interesul poporului, îl jigneşte într-un hal. Acel semn incalificabil l-a văzut un mapamond. Şi noi i-am răspuns. Sunt spray-uri de pom de iarnă, se pot lua.”

În timp ce protestatarii erau în faţa porţii lui Iordache, s-a deschis uşa garajului şi a ieşit chiar Iordache cu maşina, pe care a şi lovit-o uşor de un alt autoturism parcat în faţa casei sale – un BMW de serviciu de la Parlament – atunci când a întors să plece (vezi minutul 24:00 din video).

„Nu vă este ruşine ce-aţi făcut? Ciordache! Huooo. Hoţuleee! Nu scăpaţi, bă!”, au strigat protestatarii.

N-a durat mult şi au apărut şi echipajele de poliţie la faţa locului, care i-au legitimat pe manifestanţi.

Ulterior, Poliţia Ilfov a transmis că agenţii s-au deplasat la faţa locului după o sesizare la 112 şi i-au amendat cei şase protestatari prezenţi cu 1.800 de lei, câte 300 de lei fiecare.

 

Sursa: Epoch Times

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.