sâmbătă , 15 mai 2021 11:09 pm
Iasi booked.net
-1°C

A murit profesorul Nicolae Badea, fost rector al Universității Tehnice din Iași

Profesorul universitar Nicolae Badea s-a stins din viaţă noaptea trecută, la vârsta de 72 de ani. Trupul său va fi depus la capela cimitirului Sf. Petru și Pavel. Înmormântarea va avea loc pe 3 ianuarie.

 

Fost rector şi prorector al Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” Iaşi, prof. dr. ing. Nicolae Badea a absolvit în 1969 Facultatea de Chimie Industrială din cadrul fostului Institut Politehnic Iaşi, fiind doctor în Inginerie Chimică începând cu anul 1986.

Premii ştiinţifice cucerite: premiul 3 Program CORINT – Salon Inventică, CONRO 2003, Bucureşti, 2003 – „Procedeu de tăbăcire organică a pieilor”, Medalie de bronz – Genius – Europe – Budapest, „Organic system for tanning bovine hides”, 3 mai 2004 şi medalie de bronz – Salonul de Inventică ECOINVENT 2005, ediţia a II–a, Iaşi, 26 – 29 mai 2005.

Nicolae Badea a trecut printr-un moment foarte greu în urmă cu trei ani, după ce Bogdan, unul dintre fiii săi, a murit la doar 45 de ani.

În 2006, profesorul Badea a recunoscut că a colaborat cu Securitatea înainte de 1989.

Recomandări

Rectorul UAIC a făcut o vizită la Universitatea din Cernăuți

Ieri, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Tudorel Toader, împreună cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *