A murit directorul Liceului „Mihai Eminescu” din Suceava

0
384

Renato Tronciu, care era infectat cu Covid-19, a murit la spital. Profesorul a fost diagnosticat cu noul coronavirus chiar în prima săptămână de școală, fiind internt la Spitalul Județean Suceava pe 15 septembrie.

Gabriela Cazac, care la rândul ei a fost infectată cu noul coronavirus, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj emoționant despre cel care a fost Renato Tronciu, mesaj pe care îl redăm în continuare:

„Tăcerea lui Renato
Motto: Celui care, întorcând corabia vieții din drum, nu a mai putut fugi de propria moarte.
Căci el s-a mai întors o dată din drum…

Renato a fost unul dintre cei mai iubiți profesori ai școlii. În toamna lui 1982, când am început liceul, el era deja vedetă. Înalt, frumos, sportiv, extrem de sensibil și de inteligent. Extrem de agreabil și de sufletist. Genial în unele situații. Epitetul „genial” nu avea pe atunci conotaţia fandosită pe care o are astăzi, când orice poate fi numit astfel, de la o pagină din Platon sau Eminescu, până la o felie de tort.

Deşi accesibil, jovial, pus mereu pe şotii, Renato nu cădea în superficialitate. Glumele sale, oricât de pline de haz sau de sarcasm, nu picau în trivial sau în umor ieftin. Râdeam mult. O dată, străbătut de cine știe ce fior metafizic a spus: ”Nu știu câți purici vom fi făcut noi doi în școala asta, dar știu că ne-am distrat.” Cât mi-aș dori să putem râde din nou!…sau: :„…știi, am sentimentul că după asta… nu ne vom mai revedea toți!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.