A murit actorul Damian Crâșmaru, șoțul celei care a fost Carmen Stănescu

0
583

Actorul Damian Crâşmaru a murit astăzi, la vârsta de 88 de ani. Actorul şi omul de teatru a plecat dintre noi, după o lungă suferinţă.

Anunțul dispariției sale a fost făcut de către reprezențanții Teatrului Național București.

„Cu adâncă durere, colegii din Teatrul Naţional din Bucureşti se despart astăzi de marele actor şi om de teatru Damian Crâşmaru (1931 – 2019). Un actor cu o forţă deosebită, cu o prezenţă impunătoare şi cu un talent şlefuit de mari nume ale scenei, precum George Timică şi Ion Finteşteanu, Damian Crâşmaru a debutat pe prima scenă a ţării în 1953 şi de atunci a rămas profund legat de ea. Alături de doamna sa, marea actriţă Carmen Stănescu, de care din păcate ne-am despărţit de curând, ne-a încântat serile pe scena TNB în spectacole memorabile”, se arată într-un anunţ transmis astăzi de Teatrul Naţional Bucureşti.

Pe lângă numeroasele roluri în spectacole puse în scenă la Teatrul Naţional Bucureşti, printre care amintim”Othello”, de William Shakespeare, „Cyrano de Bergerac”, de Edmond Rostand, „Maşinăria Cehov”, de Matei Vişniec, „Trei surori”, de A. P. Cehov, actorul Damian Crâşmaru a jucat şi în filme, precum „Pepe şi Fifi”, de Dan Piţa, şi „Încrederea”, de Tudor Mărăscu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.