UPDATE: Mai multe sute de participanți la protest au ajuns deja în Piața Victoriei, în fața guvernului. Ei poartă pancarte cu mesaje anti-guvern și anti-ANAF
Ei scandează „e-TVA, Romania nu te vrea”, „transparenta si respect, nu doar legi fara efect”, „Vrem impozite mai clare, fara birocratizare”.
Știrea inițială
Contabili, economişti şi antreprenori organizează, luni, la Bucureşti, un protest pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce ei numesc ”teroare fiscală” şi măsuri adoptate fără consultare publică, cu impact major asupra întregii societăţi.
Manifestarea, intitulată ”Fără haos în legislaţia fiscală”, va avea loc în intervalul 08.30 – 13.00.
”Într-o ţară în care mediul de afaceri ar trebui să fie susţinut şi încurajat, suntem martorii unei realităţi alarmante: lipsa de transparenţă şi comunicarea deficitară a instituţiilor statului, care par să adopte măsuri pe furiş, noaptea, fără consultare şi fără a ţine cont de impactul devastator pe care îl au asupra contribuabililor şi a afacerilor. Acesta este contextul în care ne aflăm astăzi, un context în care haosul legislativ şi teroarea fiscală devin norma”, au transmis reprezentanţii Patronatului Antreprenorilor Contabili din România (PACR).
Potrivit acestora, ”recenta publicare a OUG 69/2024 şi OUG 70/2024 fără nicio consultare publică şi aprobarea acestora în doar două zile reprezintă doar vârful aisbergului. Aceste ordonanţe, care includ măsuri precum e-TVA şi e-Factura, nu sunt doar exemple de digitalizare prost implementată, ci şi manifestări ale unui sistem care ignoră complet principiile democraţiei şi ale dialogului social. Este revoltător cum se poate modifica o lege organică printr-un OUG, fără consultare, fără transparenţă şi fără respect”.
Organizatorii protestului au iniţiat şi o petiţie, intitulată ”Fără haos în legislaţia fiscală! Vrem predictibilitate!”.