luni , 30 noiembrie 2020 4:49 pm
Iasi booked.net
-1°C

A fost semnat contractul pentru amenajarea piațetei Podul de Piatră

Primăria Municipiului Iași a finalizat licitația pentru încredințarea pachetului de servicii de proiectare și asistență tehnică pentru amenajarea piațetei Podul de Piatră.
Întocmirea documentației tehnice a fost estimată la 84.033,61 lei, fără TVA. Procedura a atras cinci oferte, din partea Arhivolta Studio de Arhitectura SRL, Bracons Proiect SRL, Trust AVB SRL, YDA Consulting SRL și General Proex SRL, oferte aflate în prezent în evaluare.
După finalizarea evaluărilor, contractul a fost semnat cu SC Yda Proiect Consulting SRL pentru o sumă de 47.100 lei, fără TVA (56.049 ei, cu TVA). Firma va avea la dispoziție trei luni pentru predarea proiectelor.
În spațiul fostei piețe agroalimentare din Podul de Piatră urmează a fi amenajată o zonă de relaxare care va cuprinde spaţii pentru activităţi de recreere și plimbare, eventuale spaţii suplimentare pentru activităţi comerciale sau de altă natură, spații verzi, iluminat arhitectural și mobilier urban.
În cadrul proiectului se va prevedea o barieră de protecție fonică pe laturile de vest și de nord, cu o înălțime suficientă, astfel încât funcțiunea de parc de recreere și odihnă să își atingă scopul.
Piațeta va fi construită şi echipată astfel încât să poată fi utilizată şi de către persoanele cu dizabilități.

Recomandări

Proiect de achiziţii de peste 12 milioane de lei depus de Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”

Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași a depus spre finanțare, în luna august, un proiect …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *