A fost distribuită o nouă tranșă de pachete de ajutoare de la Uniunea Europeană

0
324

Municipalitatea ieșeană continuă distribuirea pachetelor alimentare și de igienă primite de la Uniunea Europeană. Astfel, în zilele de 26 ianuarie, respectiv 2 februarie, au fost livrate 1.385 de pachete cu produse de igienă (tranșa a III-a), respectiv 1.385 de pachete cu produse alimentare (tranșa a II-a).

Acestea au fost distribuite de către reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Iași beneficiarilor din grupul țintă, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAPD). Au beneficiat de aceste tranșe 1.023 persoane (555 persoane beneficiare de venit minim garantat și 468 persoane beneficiare de alocația pentru susținerea familiei), respectiv 96 de persoane fără adăpost.

Pentru cea de a III-a categorie au fost primite 1.700 de solicitări. Pentru a le onora, DAS Iași și Instituția Prefectului – Județul Iași au făcut demersuri pentru identificarea de stocuri disponibile la nivel județean și național. Au fost identificate stocuri existente la Primăria Comunei Miroslava (pachete pentru 36 persoane) și Primăria Comunei Grozești (pachete pentru 150 persoane), produsele fiind aduse și distribuite până la data de 20 aprilie către un număr de 452 de persoane. De asemenea, stocurile de la Primăria Comunei Scânteia (pachete pentru 100 persoane), Primăria Comunei Belcești (pachete pentru 257 persoane) și Instituția Prefectului – Județul Ialomița (pachete pentru 767 persoane) au fost distribuite până la data de 27 aprilie către un număr de 1.124 de persoane. Acțiunea s-a finalizat cu distribuirea unui total de 1.576 de pachete cu produse alimentare sau produse cu igienă.

Cererile rămase și cele viitoare sunt trecute pe o listă de așteptare și vor fi onorate la momentul în care vor fi primite următoarele tranșe, în ordinea numerelor de înregistrare.

Conform ordonanței menționate, de ajutoarele POAPD pot beneficia:

  1. a) familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  2. b) familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. c) persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, definite în conformitate cu prevederile legale amintite, și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.