Primul candidat care s-a înscris în noua cursă pentru şefia DNA este Paula Tănase, un procuror care îl lăuda în iarnă pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi care se bucură de articole elogioase din partea luju.ro şi Antena 3.
Paula Tănase, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi vicepreşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România, şi-a depus candidatura la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de şef al DNA, potrivit hotnews.ro.
Procurorul, care a mai candidat la şefia DNA şi în 2012, se bucură de articole extrem de elogioase din partea luju.ro şi Antena 3.
Titlul dat de Antena 3 în noiembrie 2017 la un material despre ea: „Un procuror incoruptibil rupe tăcerea: Numirile şefilor în justiţie ar trebui făcute de CSM. Preşedintele României ar trebui exclus din această ecuaţie”.
Numele ei apare într-o serie de articole publicate pe luju.ro, cu titluri precum „Magistraţii oneşti vor răspundere”. Într-unul dintre ele se spune că „Procurorul Paula Tănase a devenit ţinta sistemului ticăloşit din Ministerul Public”.
Ce spunea Paula Tănase în decembrie 2017: „Ministrul Justiţiei a făcut primul pas, într-o reformă absolut necesară care ne priveşte şi care are efecte asupra întregii societăţi. Cred că nu e târziu pentru ca toţi colegii practicieni ai dreptului, avocaţi, jurnalişti specializaţi, exponenţi ai societăţii civile, neîncolonaţi, cu curaj şi bună-credinţă să-şi spună opiniile în speranţa că poate cel puţin o parte dintre ele pot deveni amendamente. Cei care îşi cunosc şi respectă profesia, nu au motive de îngrijorare vis-a-vis de o schimbare atât de necesară.”
Paula Tănase a absolvit, în 1996, Facultatea de Drept de la Iaşi, al cărei rector este Tudorel Toader.
Sursa: Epoch Times


